PAL-ul, materialul cel mai frecvent folosit în proiectele de mobilă

Debitare Pal Iasi

PAL-ul (placă aglomerată din lemn) se obține prin presarea la cald a rumegușului în amestec cu diverși adezivi. A apărut pentru prima dată în anii ‘40 și pe măsură ce a început să fie tot mai des folosit de către liderii industriei de mobilă, costul a scăzut. Astăzi, este cel mai frecvent material folosit la execuția mobilei.

Ca proces de obținere al materialului, sunt amestecate așchiile tocate din lemn cu rășini sintetice și clei, iar pentru a ajunge la forma finală, amestecul este presat la cald. Oferă numeroase avantaje precum versatilitate, ușurință în folosirea lui în multiple proiecte, dar și costuri reduse. Pentru a fi pregătit de folosire în cadrul unui proiect de mobilă este obligatoriu ca acesta să fie căntuit, prin aplicarea unei folii de cant, pe marginea plăcii pentru protejarea lui pe termen lung, cât și un aspect plăcut.

Cele mai importante avantaje ale PAL-ului

Materialul este folosit frecvent pentru execuția mobilei din întreaga locuință, în special pentru piese de mobilier precum bucătării, dormitoare complete, salon, dulapuri, dressinguri sau camera copiilor.
Vă prezentăm câteva dintre principalele avantaje pentru a folosi PAL-ul în proiectele de mobilă:

  • Varietate culori și texturi disponibile care satisfac cele mai fine gusturi, astfel încât proiectele realizate să depășească așteptările inițiale ale proiectului
  • Proces de prelucrare ușor,datorită structurii puțin dense ce scurtează relativ timpul de realizare a mobilei din acest material
  • Greutate mică a plăcilor oferă posibilitatea atât producătorului de mobilă să lucreze ușor cu acest tip de material, cât și clienților finali, care pot muta corpurile proiectate din PAL mult mai simplu decât în cazul lemnului masiv
  • Utilizare multiplă pentru execuția mobilierului din întreaga locuință, cu excepția corpurilor de mobilă proiectate pentru spațiile cu umiditate crescută. Nu se recomandă ca piesele de mobilier pentru baie să fie realizate din PAL întrucât materialul va absorbi umiditatea și durata lui de viață se va reduce semnificativ
  • Cost redus față de alte materiale disponibile pe piață, acesta fiind și unul dintre principalii factori pentru care clienții aleg acest tip de material pentru proiectele de mobilă

La ce tip de proiecte recomandăm să folosești PAL

Chiar dacă vă este familiar materialul, este important să cunoașteți pentru ce tipuri de piese de mobilier este recomandat, astfel încât să fiți mulțumit de rezultatele mobilei acum, cât și pe termen lung.

Mobilierul realizat din pal este rezistent, face față utilizării pe termen lung, se lucrează foarte ușor pe acesta pentru a fi personalizat așa cum vă doriți. Aveți la dispoziție o gamă largă de culori în care puteți personaliza piesele de mobilier, însă cel mai frecvent clienții noștri realizează următoarele proiecte:

  • Cadru de pat
  • Dulap, noptieră
  • Dressing
  • Rafturi
  • Bibliotecă
  • Decoruri pentru pereții spațiilor comerciale

Cel mai important element pe care recomandăm să îl luați în considerare la proiectul dumneavoastră de mobilă din pal este spațiul în care mobila va fi amplasată. Mobilierul din pal este destinat încăperilor fără umiditate crescută, așa cum este baia de exemplu. În cazul în care piesele de mobilier din pal sunt expuse umidității, acesta își poate schimba în timp forma, fapt ce poate crea neplăceri sau chiar schimbarea mobilierului într-un timp mai scurt decât cel anticipat inițial.

Ce presupune debitarea PAL-ului

Pentru ca mobila ta să prindă contur, trebuie executate tăieturi precise, pe care nu le poate realiza un fierăstrău obișnuit. Din fericire pentru producătorii de mobilă, tehnologia a avansat foarte mult, iar tăierea precisă a plăcilor se realizează pe echipamente HOMAG, produse în Germania.

Ai un proiect de mobilă în minte și ai nevoie de debitarea plăcilor de pal? Completează formularul și discută cu un consultant specializat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *